....continuare din ma omoara wamintirile...
Prima zi a lunii mai era planuita cu grija, cu o luna sau chiar doua in avans. Era evenimentul major al anului in materie de dezmat fara oprelisti, fara protective, dar cu riscuri pe care ni le asumam fara nici o ezitare, ca doar o data pe an e 1 mai.
Primul meu 1 mai a fost o experienta care mi’a schimbat cursul vietii, transofrmanduma ireversibil intr’un golan suburban si uneori subuman, abolind si urmele de bun simt si educatie care inca se mai zbateau isolate pe vreo 3-4 neuroni, ca sa ma salveze de la marginalizare sociala. Am baut timp de 3 zile fara pause mai mari de 3 ore, obicei pe care mi l’am pastrat si in urmatoarele escapade pe litoral. Intr-unul din urmatoarele 1 maiuri de poveste, impreuna cu concitadinii mei, la fel de intr-o ureche ca si mine, zaceam ca testoasele pe plaja de la 2 Mai, la acea vreme o pitoreasca statiune dedicata hipiotilor si fara-banilor din Romania, cu aroma de desfrau boem si stralucire exclusivista, pentru ca trebuia sa fi pregatit sa faci fara unui sejur la 2 Mai, si nu multi erau atat de deschisi la minte incat sa se incumete la o asa incercare. Acela a fost anul in care am dat pe gat exclusive rom, asa incat la sfarsitul perioadei de desfrau aveam arsuri stomacale si o iritatie a colonului care m’a sicanat o prioada buna dup ace am revenit in orasul de bastina.
Dar déjà m’am indepartat de istorioara mea si poate va intrebati ce sa intamplat in timp ce zaceam tolaniti pe nisip, savurand o sticla, a cata oare, de Rom alb Korsar. Asadar, rupti in cap de beti, stateam si ne dadeam cu parerea despre lucruri dintre care mai imbecile, profitand de vremea frumoasa si de timpul berechet pe care il aveam la dispozitie. Deodata, ne apar in fata patru hipiote destul de bine ornamentate ( de fapt, nu chiar asa deodata, pentru ca le vazusem dfe ceva vreme, insa nu ne asteptam sa aiba vreo treaba cu noi), se posteaza oarecum provocator in fata noastra si ne intreaba daca stim vreun deather prin zona, pentru ca ele sunt hipiote si vor sa’si ofere serviciile de curtezane desavarsite unor deatheri dornici de moment de placer maxima. Natura conversatiei ne’a surprins foarte tare si ne’a lasat fara replica, astfel incat, pret de secunde bune, nu am reusit sa ingaimam mai nimic. Cand tinerele hipiote nimfomane se pregateau déjà sa se retraga din soarele nostru, intelegand probabil ca fie nu cunosteam nici un deather, fie aveam dificultati de exprimare majore, am facut singuru lucru care se putea face in astfel de conditii ( lucru de care sunt foarte mandru si pentru care am fost felicitat cu numeroase ocazii), si anume le’am spus, cu jumatate de gura, ca noi suntem intradevar deatheri. Nici macar nu am mintit, pentru ca noi asa ne pozitionasem pe marea piata a descreieratilor din acea vreme. Fetele, care erau déjà pe picior de plecare, au inteles exact ce incercam sa le comunic si, fara prea mari eforturi, au facut cale’ntoarsa si s’au alaturat grupului nostrum, oferindu’ne nurii pentru urmatoarele doua sau trei zile. Pot sa spun fara sa ma gandesc prea mult, in primul rand pentru ca nu sunt capabil, iar in al doilea rand pentru ca sunt absolute sigur de cea ce spun, ca erau niste nuri spectaculosi. Insa partea interesanta vine de-abia de-acum incolo. Au urmat numeroase impreunari pasionale, in timpul carora cuplurile care se formasera au facut putina dezordine in corturile unde ne pravaleam de obicei cand nu mai puteam sa ne tinem sub nici o forma de decubit. Dupa cateva partide de placere intense si deloc disimulata, unul din colegii mei de dezmat s’a hotarat sa varieze peisajul nazbatiilor sale si si’a luat perechea de brat, dupa care a decis serios sa caute o locatie propice urmatoarei pardtide de amor. Dupa cum se va vedea, aceasta initiative de cautare a unui peisaj mai ludic si mai inspirational sa dovedit a fi una dintr’e cele mai nefericite. Nevoia urgent de amor a facut ca cei doi gugustiuci, sturlubatici sa nu dea prea mare atentie detaliilor, insa detaliile aduc perfectiunea, dupa cum lipsa lor poate sa transforme si cel mai frumos moment intr’un fiasco total. Fara sa mai stea pe ganduri, amorezii nostrii s’au pus pe treaba intr’un loc ferit de privirile intrusilor, intr’o pozitie animaliceasca, si s’au lasat purtati de euphoria seximentala care ii cumprinsese de la prima sfortare fesiera. Trebuie sa precizez insa ca unul din motivele pentru care in acea zona nu era nici tipenie de om ar putea fi si faptul ca, exact la 20 cm de unde statea cu spatele colegul meu de destrabalari, era zona de deversare a dejectiilor intregii statiuni si, trebuie sa ma credeti, erau multe dejectii in statiune. Fara sad ea prea multa atentie conjucturii tropologice, amorezii s’au lasat din ce in ce mai purtati catre extazul convulsive al unei partide de sex bine executate si, din prea mult zel sexual, tanara porumbita sa zbatut din ce in ce mai tare pana cand, cu o miscare a dosului ei zburdalnic, la dezechilibrat pe sarmanul gugustiuc, care sa pravalit in fosa dejectionala cu un ragnet scurt si sincopat ( dupa cum mi sa povestit ulterior).
Destul de departe de locul caderii si decaderii amicului meu, savuram un Snagov fara filtru postcoital, asa cum sade bine unui fara-bani rebel. Alaturi de mine se afla partenera mea de dezinhibitie hormonala. Din senin vad un personaj grotesc, precedat de un urlet animalic, alergand si azvarlinduse in marea deloc calda la acea vreme. La inceput am crezut ca e vorba nici mai mult, nici mai putin decat halucinatii etilice, ins ape masura ce ma apropiam de nefericitul bosiman mi se conturau din ce in ce mai bine statura si particularitatile antropologice ale amicului pe care il stiam schimband umori cu perechea sa. Cand am ajuns in dreptul creaturii, mi sa dezvaluit din spatele unei cruste de fecale bietul baiat real, in capul oaselor, frecand de zor fiecare particica a corpului sau zguduit de voma si de un curcubeu de alte gretzuri, de parca ar fi fost apucat de streche. Sfioasa, in spatele meu aparu tanara hipioata, singura martora a rusinii lui si care, cu ochii plecatii, imi povestii toata patania.
***** Va Urma *****
fragment din "Nu toata iarba e la fel" de Alain Gavrilutiu
